De 18 ani produsele ACCACIA reușesc să satisfacă atât profesioniștii din Horeca, cât și clienții acestora. Datorită experienței vaste și calității produselor, compania s-a impus în industria ospitalității și a dezvoltat colaborări frumoase și de lungă durată. Care sunt provocările întâlnite în domeniul amenajării spațiilor Horeca și cum s-a dezvoltat piața aflăm de la Anca Răuță, Administrator ACCACIA l Elit Prodexim:
Pe scurt, spuneți-ne ce înseamnă ACCACIA și ELIT PRODEXIM pentru piața Horeca din România și ce își propune?
Marca proprie înregistrată ACCACIA de produse destinate industriei ospitalității apartine societății comerciale ELIT PRODEXIM și este o afacere de familie. Familia s-a mărit apoi cu colegii noștri. Atmosfera caldă din birou și-a pus și își pune în continuare amprenta pe productivitatea echipei.
Care sunt produsele principale pe care le oferiți? Vă invităm să ne spuneți câteva cuvinte despre aceste produse. Care sunt punctele forte?
Distribuția a început cu produsele cosmetice individuale destinate igienei corporale pentru clienții hotelurilor și pensiunilor, apoi, pas cu pas, am adăugat prosoapele, halatele de baie, perne, pilote, protecțiile pentru saltele. Extinderea a continuat cu saltelele și bazele pe care ele sunt poziționate, minibaruri, seifuri, mobilier pentru cameră, draperii și perdele. Ulterior am dotat, la solicitarea clienților, restaurante, cu mese, scaune, veselă, și spații amenajate pentru spălătoriile hotelurilor cu echipamente specializate.
Ce ar trebui să știe un client în clipa în care dorește să achiziționeze produse și servicii de la dvs.?
Punctele de pornire de la care să plecăm împreună, noi și clientul, sunt două, în functie de investiție: poate fi investiție de deschidere, adică un spațiu de cazare proaspăt construit, finalizat și ajuns la faza de dotări – în această etapă noi, furnizorul, avem nevoie de planurile spațiului și de modelul de design interior; al doilea tip de investiție este cea de continuare a activității, adică completarea sau înlocuirea produselor deteriorate ce necesită a fi înlocuite.
Care sunt principalele avantaje ale acestor produse și ce vă diferențiază de concurența directă și indirectă?
Marca proprie înregistrată ACCACIA a fost numită așa și concepută în spiritul numelui pe care-l poartă – lemnul arborelui de accacia sau salcâmul este cunoscut prin rezistența lui în timp, ceea ce ne dorim și de la produsele noastre. Ele au fost concepute cu suflet și nu din ideea de concurență. Bineînțeles că ținem seamă de aceasta dar punctul de plecare în dezvoltarea produselor pe care le distribuim este să oferim clienților un produs plăcut ochiului, bun calitativ pentru că cele mai multe vin în contact direct cu pielea clienților hotelurilor (aici menționez produsele cosmetice, prosoapele, lenjeriile, halatele de baie) și la un raport corect calitate/preț.
Cat de receptivi sunt clienții la astfel de produse? Iar în cazul în care nu dorește o astfel de soluție, care este cel mai des invocat motiv?
Pe parcursul activității, pe lângă gama ACCACIA, am dezvoltat și alte game de produse cosmetice – NATURA (cu design ECO și potrivit zonelor rustice) și SUNSHINE (cu design conceput pentru zonele de lângă apă sau de pe litoralul românesc). Deși și aceste două game sunt plăcute de către clienți, pot spune că ACCACIA este cea mai apreciată dintre ele și, în continuare, generează cele mai mari vânzări pe această categorie de produse.
Prin ce se diferentiază un investitor din Horeca aflat la a treia investiție față de unul aflat la prima?
Un investitor HORECA aflat la prima investiție este diferit de unul care este la a treia sau mai multe investiții mai ales prin experiența acumulată. Este la fel de frumoasă colaborarea cu cineva experimentat și care știe exact ce își dorește, însă e mai caldă cu cineva fără experiență căruia îi oferim și consultanță și cu care căutăm soluții optime împreună. În acest caz se creează o relație mai solidă care uneori se transformă în prietenie.
Raportat la momentul demarării unei investiții, care ar fi momentul ideal în care un client ar trebui să ia legătura cu dvs. pentru alegerea produselor pentru camere și a accesoriilor?
Cum am menționat anterior, momentul oportun de începere a unei colaborări este de după etapa de finalizare a construcției. Atunci clientul ne pune la dispoziție informațiile necesare pregătirii ofertei de preț personalizate, după care echipa noastră pune la dispoziție mostrele produselor agreate, urmează procesul de negociere și apoi de vânzare.
Produsele pe care le comercializați sunt pentru mai multe tipuri de clienți. Cine sunt cei mai buni clienți ai dvs?
ACCACIA comercializează produse destinate HORECA, iar cei mai mulți clienți sunt hotelurile și pensiunile, urmate de restaurante și centre SPA.
Care a fost cea mai mare provocare din punct de vedere profesional întâlnită în domeniului în care activați?
Bineînțeles că a existat o singură astfel de solicitare de mobilier cu caracter rustic și cu design individual pentru fiecare concept de cameră, proiect dus la final cu sprijinul unui colaborator de încredere local.
Dacă tot am menționat ideea de provocări, care a fost cea mai neobișnuită solicitare venită din partea unui client?
A fost și o astfel de cerere de la un client care ne-a solicitat să îi fabricăm mobilierul pensiunii având la bază doar niște fotografii timise de pe Pinterest. A fost o provocare mai ales pentru că acele camere erau dispuse în mod neregulat în pensiune, cu dimensiuni diferite unele de altele. Însă, am simțit recunoașterea totală a profesionalismului echipei ACCACIA atunci când un client, deși a fost invitat de către noi să vizităm împreună fabricile de unde urma să îi furnizăm produsele, ne-a acordat încredere totală și ne-a lăsat pe noi să le alegem pe baza criteriilor de design puse la dispoziție.
Activați pe piața din România de peste 18 ani. Cât de mult s-a schimbat piața în acești ani?
Piața a evoluat ca orice piață din toate domeniile. Plăcut este de observat că, din ce în ce mai mult, în alegerea produselor a început să primeze calitatea. Clienții încep să se orienteze spre produse mai bune calitativ, bineînțeles că este important și factorul preț, care au o durată mai lungă de viață.
În perioada pandemiei sectorul horeca a fost unul dintre cele mai afectate sectoare de piață. Cum ați trecut peste această perioadă?
Am trecut cu bine, ne-am adaptat cererii care a fost foarte mare pentru produse de dezinfectare și igienă personală și a spațiilor.
Cum arată 2022 până acum pentru dvs?
Anul 2022 pentru ACCACIA este unul cu rezultate mai bune față de fiecare an anterior. Investițiile în domeniu continuă într-un ritm mulțumitor.
În calitate de manager, care credeți că a fost metoda de marketing cea mai eficientă care v-a adus cele mai bune rezultate de până acum?
Metoda care ne-a adus cei mai mulți clienți cu investițiile cele mai mari din punct de vedere valoric este Google, urmată de recomandările făcute de clienții mulțumiți de produsele ACCACIA și de calitatea actului comercial, și aici menționez rapiditatea cu care răspundem solicitărilor și respectarea termenelor de livrare. Și pentru că ospitalitatea înseamnă interacțiune umană, punem mult preț și pe vizitele regulate la clienții și potențialii clienți din toată țara, dar și pe interacțiunile telefonice periodice.
Dacă ați putea alege orice persoană, cu cine ați lua un prânz de afaceri?
Din domeniul ospitalității, m-ar onora să iau prânzul cu domnul Răzvan Crișan, co-fondatorul grupului Kane, grup de restaurante cărora le sunt clientă fidelă pentru că mâncarea lor este total pe gustul meu.
3 lucruri care nu lipsesc din rutina dvs. zilnică?
Dacă vorbim de lucruri, primul este cafeaua, agenda și o carte, seara, sau un film bun.
Pentru final suntem curioși să aflăm ce alte activități vă pasionează și unde vă găsim după ce se termină programul de la birou?
Atât pentru mine cât și pentru colegii mei, programul zilnic se încheie la ora 17.00. Consider această deconectare benefică pentru creier și pentru viața de familie sau socială. Apoi, mă găsiți la teatru, film, în vizite la prieteni sau gătind și petrecând timp cu familia și animăluțele mele.
Care sunt cele 3 proiecte realizate care vă vin instant în minte?
Numesc aici trei proiecte, și nu în ordinea importanței pentru că tuturor le acordăm aceeași atenție indiferent de dimensiunea lui valorică: Hotel Koralio Eforie Nord, Hotel Marmorosch by Autograph Collection, Balvanyos Resort. Dar țin să menționez și Grand Hotel Târgu Mureș, care a fost primul nostru proiect amplu în urma căruia am câștigat o experiență de neegalat.
Există ceva ce ați fi dorit să vă întrebăm și nu am făcut-o?
Mi-ar fi plăcut să mă întrebați ce aș fi făcut dacă nu aș fi făcut ce fac. Probabil că m-ați fi găsit în sala de clasă practicându-mi meseria pentru care m-am format, cea de profesor de limbile franceză și engleză.
Interviu disponibil si la linkul de mai jos:
ACCACIA – Produse concepute cu suflet pentru industria Horeca